intervalul 01.07.2022 – 07.07.2022

Vizita de studiu în cadrul asociațiilor de diasporă din Roma și Paris

În intervalul 01.07.2022 – 07.07.2022, coordonatorul proiectului Jean Monnet Chair in EU Studies and Migration / EUMIGRA, Dl. Mihai HACHI,  a efectuat o vizită de studiu în cadrul asociațiilor de diaspora moldovenilor din orașele Roma și Paris.

Scopul acestei vizite a fost de a intensifica colaborarea dintre mediul academic și asociațiile diasporale, lansarea unui studiu calitativ cu privire la activitatea asociațiilor diasporale, precum și a unui sondaj sociologic „Migrație-dezvoltare-revenire”, realizat cu co-naționalii moldoveni prin metoda chestionării față în față, dar și lansării acestuia în mediul on-line pe rețelele de socializare.

Programul de activitate poate fi vizualizat aici

Asfel, Dl Hachi a reușit să contacteze și să realizeze mai multe interviuri cu președinții asociațiilor diasporale din cele două capitale europene și să testeze chestionarul cu peste 30 de migranți în cele 7 zile ale vizitei. Până în prezent numărul respondenților care au dat curs chestionarului în mediul on-line este de peste 135 de persoane. Acesta va fi deschis pe parcursul lunilor august-septembrie anul curent. În cadrul întâlnirilor avute cu leaderii asociațiilor diasporale s-au discutat subiecte cu privire la activitatea asociațiilor, la problemele acestora, la suportul de care au nevoie din partea autorităților statului, la acțiunilie/activitățile pe care le-au realizat acestea în ultimii 5 ani, la oportunitățile de colaborare instutuțională Diaspora-ASEM, la organizarea în perspectivă a unor evenimente științifice comune, precum și lansarea unor proiecte comune.

 Obiectivele vizitei de studiu au fost realizate cu succes, urmând să contribuie la elaborarea unui studiu și publicarea unui articol științific.